Cum puteţi ajuta copilul dumneavoastră

a postat pe: Părinţilor | 0

Cum poate fi ajutat un adolescent care se drogheaza (Sfaturi pentru părinţi)

Un adolescent poate alege sa consume droguri din curiozitate sau pentru a se distra, din cauza presiunilor anturajului si a nevoii de acceptare sociala.

Plictiseala, nevoia de a-si exprima revolta fata de societate sau de a depasi diverse probleme emotionale sunt alte motive pentru consum. Cateva droguri (tranchilizante, somnifere, opiacee) antreneaza o dependenta fizica, dar substantele halucinogene antreneaza o dependenta psihologica. Unii adolescenti incearca drogurile, apoi intrerup consumul sau continua ocazional in timp ce altii dezvolta dependenta.

Cum trebuie sa procedeze un parinte?

Discutati cu el fară sa ii faceti morală. Evaluati impreună motivele consumului de droguri; vorbiţi despre consecinţe si despre ingrijorarea dumneavoastra in legatura cu acest lucru. Convingeti-l să mearga la un specialist si insotiti-l. Are nevoie să constientizeze ceea ce face.

COPILUL MEU CONSUMĂ DROGURI

Să spunem ca aţi aflat, într-un fel sau altul, că adolescentul pe care-l iubiti este dependent de drog. Ce faceti?

Cereti ajutor

Atunci când suntem într-o situaţie critică una dintre primele reacţii este aceea de a caută la altcineva o solutie, o rezolvare. Ne este mai uşor să trecem printr-o situaţie critică atunci când discutăm cu persoane care au trecut printr-o situatie similara. Exista sfaturi si retete, în aceasta epoca, în care exista retete pentru orice, este imposibil sa nu le cautam si noi. De multe ori ne rezolvam problemele în acest mod. Uneori, însa, nu se potriveste reteta altuia pentru criza noastra. Uneori este nevoie de „ceva mai mult” pentru a depasi o situatie critica. Este nevoie sa va asumati aceasta situatie si sa o traiti. In aceste conditii puteti sa descoperiti propria dumneavoastra reteta.

Nu este bine ca doar un singur membru al familiei sa se ocupe de asta. Daca cei care-l îndeamna la a consuma drog sunt numerosi, cei care-l ajuta trebuie sa fie mult mai numerosi.

  • Câstigati de partea dumneavoastra pe cei care sunt importanti pentru adolescent. Este bine sa aveti aliati din toate laturile vietii lui (scoala, distractii, sport, vocatii etc). Cei care consuma si nu se straduiesc sa se lase nu va sunt de folos, ci dimpotriva.
  • Faceti împreuna cu adolescentul un plan de interventie, specificând clar ce consecinte s-ar ivi daca-1 încalca. Asteptati-va sa vi se testeze limitele si fermitatea.
  • Asteptati-va la ce e mai rau: proteste vehemente, trucuri pe care nu credeti ca le poate face, multa minciuna etc. Prea multe asteptari pozitive va vor dezamagi repede.

DE CE „reteta” altuia nu se potriveste cu situatia mea?

Fiecare individ are propriul mod de asumare si traire a situatiei

Inainte de a afla despre copilul lor ca consumă droguri, parintii si alti membri ai familiei au, deja, o atitudine în raport cu consumul de droguri si cu consumatorii de droguri. De cele mai multe ori aceste atitudini împiedica asumarea situatiei. „Este o rusine sa ai asa ceva în casa!” Multe familii „îsi asuma” situatia ca pe un stigmat. Puteti fi disperat pentru ca imaginea familiei este afectata sau pentru ca fiul care consuma droguri este singurul copil. Puteti adopta o atitudine de negare pentru ca va e greu sa acceptati ca unui membru al familiei dumneavoastra i se poate întâmpla asa ceva. în ambele cazuri este greu sa va asumati situatia. Multi parinti, dintre cei care s-au confruntat cu consumul de droguri, au reusit sa învete ca dependenta de droguri nu dispare peste noapte si ca sunt necesare rabdare si iubire din partea lor pentru ca fiul sau fiica lor sa depaseasca aceasta situatie. De cele mai multe ori, însa, prima reactie a parintilor este de a nu accepta situatia.

Fiecare individ are nivelul sau de tragedizare a unei situatii

Fenomenul „tragedizarii” este tipic în faza imediata aflarii vestii ca fiul sau fiica consuma droguri. Pentru ca familia functioneaza ca un sistem, aceasta capcana a tragedizarii îi poate înghiti nu numai pe parinti ci întreaga familie. „Nu ma mai pot ocupa de serviciu. Mi-e teama ca o sa-mi pierd postul. Nu mai am chef sa fac nimic, nici eu si nici sotul. Nu îmi pot reveni.” Acesta este unul din momentele în care parintii se prezinta la un specialist, fie el din domeniul dezintoxicarii, psihiatriei sau psihoterapiei.

Majoritatea parintilor tragedieaza exagerat în privinta situatiei. Desi este de o gravitate deosebita, consumul de drog are limitele lui si nu este un lucru absolut. El afecteaza puternic dezvoltarea sociala a individului, dar nu-l ucide în cele mai multe cazuri; majoritatea fostilor consumatori de drog pot fi întâlniti si la vârsta de saizeci de ani, ca neconsumatori.

Fiecare individ are propriile sale nevoi

Atunci când starea de dependenta este instalata, bineînteles, primul pas care trebuie facut este dezintoxicarea. Este simplu! Dar este persoana dependenta de acord cu dezintoxicarea? Doreste ea sa se lase de consumul de droguri? Parintii care au trecut prin aceasta situatie stiu foarte bine ca daca fiul sau fiica lor nu îsi doresc dezintoxicarea, recaderea se va întâmpla în timpul dezintoxicarii, imediat dupa iesirea din sectia de dezintoxicare sau în paralel cu tratamentul ambulatoriu pentru suport. Asadar, copilul dumneavoastra se poate afla în stadiul pe care doi specialisti în dependenţa de droguri, Prochasca si Di Clemente, îl numesc de precontemplare. Este vorba despre acel stadiu în care consumatorul de drog nu considera consumul o problema pentru el. El gaseste tot felul de rationamente pentru a-si justifica comportamentul. Drogul îi ofera numai avantaje. „Este modul meu de a ma distra.” „Ma ajuta sa ma simt bine si nu exista nimic care sa ma faca sa ma simt bine atât de repede. Altfel ma plictisesc. Toti prietenii mei consuma.” Acestea sunt justificari tipice pentru aceasta faza de precontemplare. În acest stadiu un rol foarte important îl poate avea psihoterapeutul care poate lucra cu persoana dependentă asupra sistemului de motivatie, având suportul parintelui. Pentru a renunta, din proprie initiativa, la consumul de droguri fiul sau fiica dumneavoastra are nevoie de motivatie. Acesta este unul dintre momentele în care terapeutul se poate manifesta în acest triunghi persoana dependentă-parinte-terapeut. Parintele care a depasit faza de „tragedizare” poate acorda suport copilului aflat în situatie de criza. Parintele care nu a depasit faza de tragedizare si care nu a reusit sa accepte situatia poate sabota munca psihoterapeutului, întretinând comportamentul de consum. Reprosurile, suspiciunea, atitudinea moralizatoare, în general, pot mentine dependenta.

Fiecare individ actioneaza pentru ca are o motivatie. Care este oare aceasta motivatie?

Sunt situatii în care ceea ce îl determina pe dependentul de droguri sa decida sa renunte la consum si sa caute ajutor este un eveniment din viata lui: supradoza unui „prieten” de consum, lipsa banilor, parintii care nu mai vor sa-i acorde adapost sau bani, amenintarea cu parasirea din partea iubitei. Acestea tin de o motivatie exterioara care îl poate ajuta pe consumatorul de drog sa se decida sa renunte. Aceasta determina situatia în care el se poate prezenta la un specialist. Poate veni însotit de parinti, de alte rude, de un prieten, de iubit(a) sau singur. Caracteristic pentru aceasta faza pe care, Prochasca si Di Clemente, o numesc de contemplare este acceptarea faptului ca dependenta a devenit o problema. Dependentul de droguri recunoaste aceasta problema dar nu se simte capabil de a face ceva.

De multe ori însa, aceasta acceptare a faptului ca exista o problema în legatura cu consumul de droguri este numai un rezultat al constrângerii exercitate din exterior. De multe ori consumatorul de drog nu este convins ca are o problema. El poate ajunge si la dezintoxicare fara sa fie convins ca ar avea o problema. Bineînteles, în acest caz recaderea bate la usa. „Daca ai sta singur, ai avea bani si nu te-ar batea nimeni la cap ai consuma în continuare?” La aceasta întrebare multi dintre cei care, initial, venisera cu ideea ca trebuie sa renunte la consum raspund afirmativ, în acest caz este vorba, asadar, de o falsa motivatie. In aceasta situatie e constient, oare, parintele ca renuntarea la dependenta nu se poate face peste noapte? Sunt frecvente cazurile în care parintelui îi place sa creada ca dupa o saptamâna de psihoterapie sau dupa o saptamâna de dezintoxicare dependenta a disparut. Asadar, acel lant abstinenta-recadere, cu care ne-am întâlnit des în experienta noastra, este întretinut de o falsa motivatie. Motivatia reala nu se poate capata decât în momentul în care consumatorul admite ca dependenta de drog a devenit o problema pentru el. Asadar, parintele ar trebui sa fie constient de faptul ca o motivatie reala nu se poate obtine de azi pe mâine.

Fiecare individ continua se actioneze pentru ca are o motivatie puternica

Momentul în care dependentul de droguri a admis ca are o problema este un moment-cheie. El poate ajunge sa admita acest lucru dupa o anumita perioada de consum sau dupa o anumita experienta de abstinenta-recadere. La un moment dat, apare deci, în istoria unui consumator de drog în care conflictele si inconfortul legate de consum sunt prea mari decizia de a face ceva, ca urmare a unei hotarâri proprii. Aceasta situatie înseamna ca dependentul de droguri este în faza de determinare. Daca el face ceva concret, atunci se gaseste în faza de actiune conform celor spuse de Prochasca si Di Clemente.

In perioada post dezintoxicare exista o centrare pe explorarea comportamentului de consum (importanta ritualismului în consum, importanta stilului de viata în consum, importanta sistemului de relatii în consum.) În aceasta perioada persoana dependenta poate învata cum sa faca fata situatiilor de risc crescut (situatii în care ar putea relua consumul de drog), poate explora propriile nevoi si poate deveni receptiv la nevoile altora, îsi poate descoperi noi interese si modalitati de a-si petrece timpul liber si îsi poate descoperi o orientare profesionala. Redescoperirea „lucrurilor simple” se poate întâmpla tot în aceasta faza si familia ar putea sprijini aceasta redescoperire. Atunci când spunem „lucruri simple” ne referim la lucruri pe care parintii si alti membri ai familiei le pot face împreuna cu tânarul DEPENDENT si care ar putea reformula relatia între el si ceilalti membri ai familiei, însarcinarea tânarului cu mici responsabilitati care tin de gospodarie ar fi unul dintre aceste lucruri simple. Toate aceste activitati pe care tânarul dependent le-ar realiza împreuna cu familia ar putea cataliza refacerea relatiilor familiale. Activitatile initiate în faza de actiune pot fi consolidate în faza de mentinere (Prochasca si Di Clemente), în aceste doua faze parintii trebuie sa dea dovada de o mare flexibilitate. Deoarece tânarul dependent este într-o perioada de cautare, de explorare a noi interese si nevoi care ar putea sta la baza modificarii stilului sau de viata, parintele ar putea fi o oglinda a acestuia, oferind suport, întelegere si acceptare. Flexibilitatea se refera tocmai la aceasta însotire a tânarului dependent în cautarea lui. A fi flexibil poate fi dovada cresterii receptivitatii în raport cu nevoile propriului copil. Poti fi, însa, receptiv la nevoile altuia numai daca stii sa fii receptiv la nevoile tale. Din experienta noastra putem spune ca putini parinti pot face acest lucru. Psihoterapeutul poate fi „activat” si în acest caz în cadrul triunghiului persoană dependentă-parinte-psihoterapeut. Parintele poate învata împreuna cu el cum sa fie receptiv la propriile nevoi pentru a putea fi disponibil si pentru nevoile altuia. Atunci când nu stii sa fii receptiv la nevoile tale se întâmpla, în asa fel, încât ajungi sa atribui nevoile tale celuilalt, în cele mai multe cazuri celor apropiati. Intr-o asemenea situatie poate aparea presiunea schimbarii.

Factori care influenteaza orice „reteta”:

  • Presiunea schimbarii
  • Comunicarea paradoxala
  • Recaderea ca efect al presiunii schimbarii

Presiunea schimbarii se refera la toti acei factori care forteaza, într-un fel sau altul, schimbarea fara a tine seama de ritmul individului. Presiunea schimbarii este un fenomen frecvent în ciclul recuperarii persoanei dependente si poate declansa o adevarata criza atât persoanei dependente cât si familiei din care face parte. Aceasta criza se poate asocia cu recaderea pentru ca presiunea poate fi atât de puternica încât cedarea se întâmpla spontan. La ce se refera aceasta presiune a schimbarii? Fiecare individ are ritmul lui de schimbare, de evolutie, de asimilare. Nu poti impune unei persoane propriul tau ritm si nu îi poti atribui propriile tale nevoi. Nici ca parinte nu poti cere copilului tau sa adopte ritmul tau si nu îi poti cere sa adopte nevoile tale. Vi se par cunoscute situatiile în care unul dintre parinti îsi însoteste copilul la cabinet si vorbeste în locul lui? Acest parinte se comporta ca si cum nevoile sale ar fi nevoile copilului sau. Atunci când acest lucru se întâmpla, persoana al carui ritm este ignorat poate avea senzatia ca nu este acceptata asa cum este, cu ritmul si nevoile sale. Nevoia de a fi acceptat este una dintre principalele nevoi ale unei persoane care face eforturi pentru a depasi o criza si aceasta persoana poate fi copilul dumneavoastra, în „euforia” generata de copilul sau care a întrerupt consumul de drog, parintele începe sa aiba asteptari nereale în raport cu acesta, uitând ca nu se poate renunta, la un stil de viata, peste noapte. Aceste asteptari nereale pun în umbra nevoile reale ale persoanei dependente. Parintele asteapta ca fiul lui sa îsi plateasca toate „restantele” cu toate ca el se afla, înca, în perioada de recuperare. Alt parinte asteapta ca fiul lui sa fie tot asa de linistit cum era când era copil sau asteapta ca fiul lui sa nu mai aiba nici un secret în raport cu el.

Nevoia de a fi acceptat asa cum este, nevoia de suport si de întelegere, nevoia de intimitate, nevoia de a i se arata, din nou, încredere, sunt nevoi ale tânarului dependent în raport cu care parintele nu este receptiv atunci când el este centrat pe „planul” pe care îl are pentru fiul sau si nu pe ritmul si nevoile acestuia.

Am întâlnit multi parinti care spuneau ca ar face orice pentru ca fiul lor sa fie bine. Dar ce însemna acest „orice”? Acupunctura, o excursie la munte, bani… Acest „orice” pe care l-ar face parintele pentru copilul lui are legatura cu nevoile reale ale acestuia? Are legatura, de exemplu, cu nevoia de a fi respectat? Nevoia de a fi respectat ca fiinta umana este o nevoie reala a persoanei dependente care încearca sa se reintegreze si aceasta nevoie exista, în special, în raport cu persoanele apropiate. Este foarte adevarat ca „inconfortul” parintilor aflati în aceasta situatie este maxim dar „împiedicarea” în acest inconfort scade receptivitatea în raport cu nevoile reale ale tânarului dependent. Actiunile unora dintre parintii aflati în aceasta situatie se pot traduce asa: „Am nevoie ca toate lucrurile sa fie asa cum au mai fost. Am nevoie de siguranta si de previzibil. Am nevoie sa stiu ca nu o sa mai faci nimic care sa ma scoata din ale mele. Nu trebuie sa mai ai nici o problema.” Asadar, presiunea schimbarii se întâmpla la granita între nevoile reale ale persoanei dependente si nevoile celor care fac parte din mediul sau de viata. Pe de o parte, exista nevoia tânarului dependent de a fi tratat ca o persoana capabila de a-si schimba stilul de viata, de a fi tratat cu încredere si respect iar pe de alta parte exista nevoia de securitate a parintilor. Nevoia de securitate a parintilor este corelata cu nevoia de control, cu nevoia de a sti ca totul va fi asa cum trebuie…Tensiunea generata de presiunea schimbarii poate determina reactii tipice ale parintilor aflati în aceasta situatie.

Una dintre reactiile tipice ale parintilor aflati în aceasta situatie se traduce printr-o atitudine paradoxala: tendinta de „a sterge cu buretele” experienta legata de consumul de droguri (tine de incapacitatea de a-si asuma aceasta experienta) si tendinta de a-l trata pe tânarul dependent ca si cum ar consuma în continuare. Aceasta atitudine paradoxala genereaza o comunicare paradoxala.

Comunicarea paradoxala apare atunci când, pe de o parte, parintele îi cere fiului, fiicei sa uite peste noapte ca a fost dependent de droguri iar, pe de alta parte, îl trateaza ca si cum ar consuma în continuare. E ca si cum i s-ar spune, „Da. Ce a fost a fost dar, ia sa vad, astazi ai consumat? Ai ceva în buzunare?” Comunicarea paradoxala implica un dublu mesaj. Spun ceva, „Ma simt foarte bine!” si, în acelasi timp, fac ceva contrar celor spuse, fata mea exprima dezgust. Aceasta comunicare paradoxala sta la baza multor conflicte familiale. Unele familii au „traditie” în folosirea comunicarii paradoxale si atâta timp cât nu vor constientiza riscul pe care îl reprezinta acest tip de comunicare nu vor renunta la ea. Tendinta de a comunica paradoxal creste mai ales în situatii de criza si apare si în familii care nu au „traditie” în a comunica paradoxal. Perioada în care persoana dependenta a trecut de la statutul de consumator la statutul de neconsumator este o situatie de criza în familie, situatie în care comunicarea paradoxala se intensifica. De ce?

Recaderea ca efect al presiunii schimbarii Recaderea se poate întâmpla brusc, în aparenta, dupa o perioada mai mica sau mai mare de abstinenta. Factorii exteriori cu care se poate asocia recaderea sunt multi, întâlnirea cu un prieten de consum, întâlnirea cu iubita care înca mai consuma, lipsa unei ocupatii…Da. Exista multe evenimente si persoane, din viata tânarului dependent, pe care parintii ar putea da vina, numai ca vina nu este a nimanui. Atunci când presiunea schimbarii despre care am vorbit mai sus este foarte puternica are loc recaderea. Chiar si atunci când tânarul merge la psihoterapeut riscul recaderii exista pentru ca acest tânar nu este pregatit sa faca fata unei presiuni atât de puternice.

CONCLUZIE

Fiecare persoana are ritmul ei de asimilare, de schimbare si de dezvoltare. Parintele ca si tânarul dependent are nevoie de timp pentru a-si recapata încrederea în copilul lui si pentru a se obisnui cu noul statut al acestuia, statutul de persoana care nu mai consuma. Asa se explica acea reactie paradoxala a lui: este constient ca acesta nu mai consuma, dar se comporta ca si cum el ar consuma în continuare.

Pe de alta parte, tânarul care a renuntat la consumul de droguri se asteapta sa fie tratat ca atare. Daca nu mai consum ma astept ca ceilalti sa nu ma mai trateze ca pe o persoana dependenta si nici ca pe o persoana care nu a avut niciodata de-a face cu drogurile. Astept sa fiu tratat ca o persoana care a depasit o perioada critica iar acum încearca sa îsi descopere noi interese, încearca sa fie integrat într-un alt mod în familie si în societate. Toate aceste nevoi si asteptari necomunicate nici de copii si nici de parinti se traduc printr-o mare confuzie si tensiune. Tensiunea si confuzia pot fi evitate în momentul în care fiecare dintre cei implicati devin constienti de ceea ce asteapta fiecare de la celalalt, în triunghiul dependent-parinte-psihoterapeut, psihoterapeutul poate servi ca un fel de oglinda prin care tânarul si parintele sa se vada asa cum sunt ei, cu ritmul lor, cu nevoile lor, cu asteptarile lor. La un moment dat suspiciunea parintelui poate deveni atât de insuportabila încât persoana dependenta sa se hotarasca sa plece de acasa sau sa recada. Reactia lor este urmatoarea, „O sa ma duc sa iau din nou o bila ca sa le arat ca sunt drogat asa cum ma cred ei.” Si uneori, multi dintre acesti tineri chiar o fac. Manifestarea suspiciunii si neîncrederii este legata de o anumita tendinta catre „detectivism” a parintilor în aceasta perioada. Experienta noastra psihoterapeutica ne-a demonstrat ca este o iluzie sa-ti imaginezi ca se poate obtine schimbarea lucrând numai cu tânarul dependent. Persoanele cu care acesta este în relatie sunt foarte importante din punct de vedere al schimbarii comportamentului lui. Atâta timp cât el interactioneaza cu aceste persoane si ele folosesc acelasi tip de relationare, tânarul îsi va mentine comportamentul obisnuit în afara spatiului terapeutic. De ce? Daca el este implicat într-o comunicare paradoxala cu parintii lui, odata întors în spatiul familial va intra în acest tip de comunicare cu acestia indiferent de ceea ce s-a întâmplat în spatiul psihoterapeutic. Majoritatea parintilor considera ca numai persoana care are o problema, asadar tânarul dependent, trebuie sa schimbe ceva la el. „El este problema, el trebuie sa mearga la psihoterapeut ca sa se faca bine. Noi nu am avut niciodata probleme de genul acesta în familie. Am terminat facultatea cu 10, am fost olimpic la matematica. Am avut performante, domnule! El nu stie nici macar pe ce lume traieste.” Bineînteles ca un parinte care are aceasta atitudine nu o sa accepte niciodata ca, pentru a rezolva o astfel de problema, este necesara implicarea tuturor membrilor familiei. Prin acest mod de a vedea lucrurile statutul de „corp strain” pe care îl poate capata tânarul este garantat. Astfel, comportamentul dependent poate fi întretinut si munca psihoterapeutului sabotata. Parintele ar trebui sa devina constient ca într-o relatie interumana nu exista niciodata un singur „vinovat”.

Responsabilitatea relatiei nu apartine niciodata numai uneia dintre persoanele implicate. Pentru ca problema tânarului dependent sa poata fi rezolvata este necesar ca parintele sa faca parte din acest triunghi, acceptând ca într-o relatie schimbarea, daca se întâmpla, trebuie sa se produca la ambii parteneri. Altfel este vorba despre o falsa schimbare, în acest fel parintele îl sustine pe psihoterapeut în demersul sau iar în raport cu tânarul dependent el poate functiona, dupa cum am mai spus, ca oglinda însotindu-l în cautarea lui si schimbându-se odata cu el.

Lasă un răspuns