Iniţierea tratamentului ARV

Medicamentele antiretrovirale HIV care sunt în prezent disponibile pot îmbunătăţi calitatea vieţii unei persoane infectate cu HIV, ajutînd-o să rămînă sănătoasă cît mai mult posibil. Medicamentele încetinesc replicarea HIV în organism, dar trebuie să fie clar că acesta este doar un tratament şi nu vindecă persoana.

Decizia privind timpul de începere a tratamentului poate fi dificilă şi nu există un moment dovedit a fi „corect”. Există diferite viziuni legate de beneficiile iniţierii tratamentului mai devreme sau mai tîrziu, cu toate că majoritatea protocoalelor recomandă începerea tratamentului la stadiile avansate ale infecţiei HIV. Aceasta este o decizie importantă cu consecinţe de termen lung.


Cînd trebuie început tratamentul

Există anumite teste care ajută la determinarea timpului de începere a tratamentului, în special testul CD4 şi încărcătura virală.

Testul CD4

HIV atacă tipul de celule imune numite T-helper. Aceste celule au la suprafaţă o proteină numită CD4, pe care HIV o utilizează pentru a se ataşa de celulă înainte de a intra în aceasta.

Celulele T-helper joacă un rol important în sistemul imun prin ajutorul la coordonarea tuturor altor celule în luptă cu bolile. O reducere majoră în numărul de celule T-helper poate avea un efect serios asupra sistemului imun.

HIV cauzează deteriorarea sau distrugerea celulelor T-helper. Ca rezultat, rămîn mai puţine celule disponibile pentru a ajuta sistemul imun de a lupta cu bolile.

Testul CD4 măsoară numărul de celule T-helper în sînge. Cu cît mai multe celule are persoană per milimetru cub de sănge, cu atît sistemul imun este mai puternic. Iar cu cît este mai puternic sistemul imun, cu atît mai bine organismul poate lupta cu bolile. Un număr scăzut de CD4 nu înseamnă neapărat că persoana se va îmbolnăvi, dar sporeşte considerabil probabilitatea îmbolnăvirii.

În general, tratamentul începe cînd testul CD4 arată între 200 şi 350 celule T-helper per milimetru cub de sînge, cu toate că recomandările diferă de la ţară la ţară.

Test de măsurare a încărcăturii virale

Încărcătura virală se referă la cantitatea de HIV în sînge.

Ca şi testul CD4, testul de măsurare a încărcăturii virale poate oferi informaţie importantă despre starea infecţiei HIV. Există diferite teste de acest gen care utilizează diverse tehnici de măsurare a cantităţii de virus în sînge. Rezultatele testului arată dacă încărcătura virală este scăzută, medie sau înaltă.

Infecţiile oportuniste

Odată ce sistemul imun devine tot mai afectat de HIV, acesta este mai susceptibil la infecţiile oportuniste. Apărarea de aceste infecţii în mod normal este asigurată cu uşurinţă de organism, dacă sistemul imun este sănătos, dar un număr scăzut de celule T-helper presupune că infecţii oportuniste ca PCP (un tip de pneumonie) ar putea pune în pericol viaţă. Dacă una din aceste boli a devenit o problemă serioasă, tratamentul antiretroviral HIV ar putea fi recomandat deodată.

Luarea deciziei

Testul la încărcătura virală şi CD4 vă poate ajuta să decideţi dacă este momentul de începere a tratamentului sau nu. Ar trebui să discutaţi cu doctorul despre rezultatele testelor şi ce indică acestea. Medicamentele anti-HIV ar trebui să reducă încărcătura virală pînă la nivelul în care HIV nu mai poate fi detectat de testele curent, şi în paralel să ridice nivelul de CD4.

După considerarea rezultatelor testelor, puteţi afla de la doctor despre diferitele medicamente HIV disponibile şi combinaţiile acestora, inclusiv efectele pozitive şi negative care ar putea fi promovate de medicamente.

Ar trebui să începeţi tratamentul doar atunci cînd sunteţi pregătit. Trebuie să fiţi disciplinat în administrarea tratamentului, întrucît urmarea unui regim medicamentos ar putea cere multe sacrificii. Angajamentul de a urma tratamentul este tot atît de important ca însăşi medicamentele. Odată ce tratamentul este iniţiat, acesta probabil va trebui continuat toată viaţa. Deci, începeţi tratamentul doar atunci cînd simţiţi că puteţi să îl urmaţi.

În circumstanţele în care apar infecţii oportuniste serioase, de obicei se recomandă începerea tratamentului anti-HIV fără întîrziere.


Alegerea celei mai bune combinaţii

Pentru majoritatea oamenilor, există un număr de combinaţii de medicamente disponibile la alegere. Exista peste 20 de medicamente aprobate care aparţin la 4 grupuri diferite. Nu este întotdeauna uşor de a determina care este cea mai bună opţiune, întrucît o combinaţie care este potrivită pentru o persoană, ar putea să nu fie potrivită pentru alta.

Prima dată cînd începeţi administrarea antiretroviralele este şi momentul în care acestea sunt cele mai eficiente. Iată de ce, trebuie să încercaţi să aveţi combinaţia potrivită din prima încercare şi să urmaţi recomandările de administrare a terapiei cu stricteţe.

Este important ca medicamentele să fie administrate corect şi la timp. Astfel, este necesar de a reflecta în prealabil restricţiile şi limitările pe care le-ar putea impute medicamentele la stilul de viaţă al persoanei. Există o serie de aspecte care trebuie considerate şi discutate cu medicul:

Cît de eficientă este combinaţia?

Unele combinaţii de antiretrovirale sunt mai eficiente ca altele. Administrarea haotică a medicamentele din diferite grupuri ARV ar putea rezulta într-o combinaţie precară care nu reprimă suficient infecţia HIV, ducînd la resitenţă la medicamente. De asemenea, unele medicamente anti-HIV au efecte secundare cînd sunt administrate în combinaţie inadecvată (un exemplu este stavudina şi zidovudina). Întotdeauna căutaţi sfatul unui profesionist pe marginea celor mai eficiente combinaţii de ARV.

De cîte pastile este vorba şi cît de des trebuie administrate?

Unele combinaţii – în special cele care includ un inhibitor de protează – necesită înghiţirea multor pastile pe parcursul zilei, ceea ce este dificil pentru multe persoane. Mărimea pastilelor ar putea fi de asemenea o problemă. O opţiune de reducere a poverii de pastile, ar fi administrarea aşa-numitor FDC (combinaţii de doze fixe, din engleză fixed dose combination), care combină două sau mai multe medicamente într-o singură pastilă, capsula sau tabletă. Ultima realizare în domeniu este administrarea unei singure pastile odată în zi (Atripla de la Gilead Sciences), ce combină tenofovirul cu emtricitabina.

Există restricţii alimentare?

Unele medicamente, în special inhibitorii de protează, trebuie administrate împreună cu alimentele pentru a îmbunătăţi ratele de absorbţie. De asemenea, unele medicamente impun restricţii alimentare. S-ar putea să fie nevoie de o schimbare în stilul vieţii pentru a acomoda luarea medicamentelor.

Care sunt efectele secundare posibile?

Efectele adverse sunt efectele nedorite ale unui medicamente, care pot varia de la iritaţii uşoare la probleme serioase de sănătate. Principalele efecte secundare trebuie luate în consideraţie la alegerea combinaţiei. Este de asemenea important de a considera condiţiile medicale existente, care ar putea fi aprofundate de unele medicamente anti-HIV.

Există probleme legate de administrare în paralel cu alte medicamente?

Atunci cînd se administrează şi alte medicamente, suplimente alimentare sau terapii alternative, este important de a verifica dacă acestea cu interferează cu medicamentele anti-HIV. Unele substanţe pot reduce ratele de absorbţie şi astfel spori riscul de dezvoltare a rezistenţei la medicamente.

Există careva cerinţe speciale de păstrare?

Condiţiile de păstrare ar putea fi un aspect problematic pentru unele medicamente anti-HIV, întrucît acestea trebuie păstrate mai jos de o anumită temperatură pentru a dura o perioadă lungă. Ritonavirul, spre exemplu, trebuie păstrat în frigider.


Pregătirea pentru aderenţă

Termenul de aderenţă presupune administrarea medicamentelor exact după prescripţie, la timp şi cu urmarea restricţiilor alimentare necesare. Aderenţa poate fi un lucru dificil şi ar putea impune unele schimbări în stilul de viaţă al persoanei. Dezvoltarea unui rutine vă va ajuta să menţineţi regimul zilnic de tratament.

Este important de concentrat asupra procesului de obişnuire cu tratamentul. Va trebui să alocaţi ceva timp şi efort pînă la ajustare.

Dacă instrucţiunile de tratament nu sunt urmate, este probabil ca medicamentele să nu fie absorbite adecvat în organism. Acest fapt va duce la consecinţe serioase de termen scurt şi lung: va permite sporirea încărcăturii virale, va spori probabilitatea de dezvoltare a rezistenţei la medicamentele HIV şi va reduce beneficiile generale ale medicamentelor pe viitor.

Aşa chestiuni ca efectele secundare şi frecvenţa dozelor ar putea compromite aderenţa. Dacă aveţi probleme cu aderenţa, ar fi bine să vă consultaţi medicul.


Graviditatea şi tratamentul

Multe studii au arătat că medicamentele anti-HIV pot fi utilizate în timpulsarcinii. Aceste medicamente pot fi utilizate pentru a reduce încărcătura virală la femei pînă sub nivelul de detectare. De asemenea, tratamentul reduce riscul de infectare al copilului.


Tratamentul pentru copii

Copiii nou-născuţi cu HIV ar putea avea o încărcătură virală mult mai ridicată decît adulţii întrucît sistemele lor imune sunt încă imature. Progresul HIV la copii ar putea fi rapid, dacă nu este tratat. Studiile au arătat că HAART este foarte eficient în reprimarea virusului la copii, dar trebuie administrat în doze corecte. Numărul de CD4 la copii este în general mai înalt decît la adulţi şi se schimbă în dependenţă de vîrsta copilului, ceea ce înseamnă că protocoalele de tratament antiretroviral pentru adulţi nu sunt aplicabile.

Progresul HIV la copii este monitorizat prin teste la încărcătura virală şi CD4, ca şi în cazul adulţilor, dar întrucît nivelul de CD4 şi încărcătura virală variază la copii (în special între vîrsta de 1 şi 4 ani), aceştia trebuie trataţi în bază individuală. Este mult mai dificil de aplica protocoalele de tratament privitor la momentul de începere a tratamentului în cazul copiilor.


Aspectele care trebuie luate în consideraţie în cazul copiilor care administrează terapia antiretrovirală

  • Aderenţa la tratament poate fi o problemă datorită efectelor secundare, poverii pastilelor, dificultăţi la înghiţire, medicamentelor neplăcute la gust, sau cerinţelor de alimentare;
  • În dependenţă de vîrsta copilului, supravegherea din partea adulţilor este de obicei necesară pentru a asigura administrarea corectă şi consistentă a medicamentelor;
  • Alte medicamente ar putea interfera cu antiretroviralelor; în cazul utilizării altor medicamente, este necesar de a contacta medicul;
  • În cazul copiilor mici, unele medicamente sunt sub formă de sirop, păstrarea căruia trebuie asigurată în frigider;
  • Cînd se naşte un copil cu HIV, unele protocoale recomandă administrarea cotrimoxazolului pînă cînd încărcătura virală este reprimată, pentru a preveni infecţiile oportuniste, aşa ca PCP;
  • Copii cu tuberculoză (TB) s-ar putea să fie nevoiţi să amîne tratamentul antiretroviral temporar în favoare tratamentului TB, întrucît medicamentele ar putea avea interacţiona negativ.

Exista mai multe medicamente antiretrovirale disponibile pentru adulţi decît pentru copii, datorită modului în care unele din acestea acţionează negativ asupra sistemului imun al copiilor, care se află în creştere. Copii primesc tratament combinat în baza ariei suprafeţei corpului (calculată prin măsurarea înălţimii şi greutăţii) sau doar a greutăţii. Odată cu creşterea copilului, dozele se măresc, precum şi numărul opţiunilor de tratament.

Combinaţiile de doză fixă nu sunt recomandate pentru copii pentru că cantităţile de fiecare medicament în într-o singură pastilă nu pot fi satisfăcătoare pentru un individ. Un copil uneori va trebui să administreze o doză mai mare decît un adult întrucît metabolismul lor procesează medicamentul mai rapid.


Notă: Aceste informaţii sunt preluate de la AVERT.org şi adaptate pentru a releva particularităţile legate de Moldova. Traducerea a fost efectuată de către UNAIDS Moldova, şi editată de către Biroul OMS Moldova. Pentru mai multe detalii, ilustraţii, informaţii mai recente şi surse primare, vă rugăm să vizitaţi pagina web AVERT.org (în limba engleză).